Ca si cand...: in mijlocul scenei

Scaunele-şi aşteptau oamenii

(Din fire de in, cânepă şi funigei)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ioan-Mircea Popovici [Yannelis ]

2010-11-14 |

Dorra-mi bate genunchiul cu lăbuţa sănătoasă.
O mângâi pe semnul alb de licornă.

Eu zic. Tu cânţi. Lumea trece pe lângă noi, grăbită.
Eu cânt. Tu taci. Semnele erau, de acum, cele mai bune.
De jur împrejurul mesei, scaunele-şi aşteptau oamenii.
Pe scaunul meu se aşezaseră-n piramidă noduri-peşte.
Doamne fereşte! ai spus tu, atunci.

Cu o zi înainte de-a pleca, se zice că ar fi lăsat scris:
“Clădeşte-ţi viitorul pe trei sfinte
Pe muncă, educaţie şi credinţă.”
În calendarul acesta, din veac nou,
Îmi potrivesc luminile privirii pe tainele firii
Cerând rotundului să ţină toate într-un singur ou.

Neodihnită-i cântarea ce-i urmează-n trezvie.
Cărarea ţine numai şi numai prin vie.
Să fie! Să fie! Să fie!

Pe linia dintre haos şi ordine
Mi-a făcut bătrânul nodurile lui marinăreşti
Din fire de in, cânepă, funigei
Şi stări sufleteşti.

Dorra-mi bate genunchiul cu lăbuţa sănătoasă.
O mângâi pe semnul alb de licornă.

Constanţa, 14 noiembrie, 2010

motto:
nu poti iubi decat ceea ce cunosti

uite ca eram si eu pregatit sa scriu asta
stiinta este rodul dorintei de-a sti
credinta-i rodul dorintei de Dumnezeu
si nodul lor este "dorul"

care la randul lui are partile disputate in da si nu
acest arbore de da si nu
care creste in noi isi are radacinile-n cer si-n pamant
cele din cer se hranesc cu Dragostea de Dumnezeu
si celelalte cu cele ale pamantului

azi voi tine primul curs
despre "iubire, comunicare si dragoste"
ca forma de manifestare a sacrului in viata omului
pe "calea cunoasterii"

si acum, pe cai!

sărbătorind ultimul asalt

(la izvoarele dezvrăjite)
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
2010-09-21

aici
când lătrătoarele
cântă la izvoarele dezvrăjite
literele-şi încep neastâmpărul

b şi d mă pun în încurcătură
pe tabla de şah la intersecţia nebunului
o tură descumpănită-n căutarea calului şi-a regelui
regina făcându-şi evantai dintr-un puf de scai
şi-n cele din urmă un nesfârşit alai

la început nimicuri
apoi tăceri în plicuri
înscrise semne de carte
adunate pe-o singură parte

aici m-am oprit să-ţi citesc
şi să ciocnim păhărele cu picior înalt
sărbătorind ultimul asalt

acolo unde
cu ceva vreme în urmă
la stâna lui nea Stănică Dinel
o luase la fugă
o paparudă
de frică
multe cotigi cu măgari şi căţei
pline de praf şi funigei

răzuiam ochii unui portret
se făcuse nodul verde
mugur de floare
de ploaie

şah
a spus jucătorul
împingând cu arătătorul
zăvorul

de azi nu voi mai povesti visele
doar le voi începe şi când cineva va avea nevoie
le va găsi trecând de porţile Tympului
în pas desculţ

Constanţa, 21 septembrie, 2010
(din ezitări, certitudini)